Îmbunătățește-ți relațiile cu cei din jur

Îmbunătățește-ți relațiile cu cei din jur, implementând următorii 5 pași în viața ta:

1. Vorbește-i „pe limba lui”

Adaptează-ți comunicarea în funcție de stilul de personalitate pe care îl are cel din fața ta. Unii oameni sunt axați pe rezultat, alții pe relații, pe oameni. Anumite persoane sunt directe, doresc să știe care va fi rezultatul final, alții își doresc detalii, organizare, date exacte, logice. Unii sunt introvertiți, alții extrovertiți. Unii își doresc stabilitate, siguranță, alții adoră aventura, distracția.

2. Ascultă-l activ

Fii atent 100% la ce spune, cum spune, ce simte și cum se simte. Nu judeca și nu te grăbi să tragi concluzii. Ascultă-i povestea până la capăt. Fii empatic, încurajează-l sincer. Evită să-i vorbești despre tine și experiențele tale similare, dacă nu ți-a cerut acest lucru. Doar ascultă-l.

3. Arată-i că-ți pasă

Adresează-i întrebări pentru a-l cunoaște și a-l înțelege mai bine. Ascultă cu atenție și interes răspunsurile. Privește-l, observă-i reacțiile, simte-i emoțiile și arată-i că ești alături de el, că îți pasă. Încurajează-l și iar încurajează-l. Bucură-te alături de el atunci când e cazul, râzi alături de el, transmite-i energia ta pozitivă.

4. Fii autentic

Asigură-te că faci ceea ce spui și spui ceea ce faci. Permite-ți să fii vulnerabil, natural și simplu. Permite-ți să fii tu. Nu ești perfect și nu e cazul să îl faci să te urce pe un piedestal. Recunoaște când greșești și îndreaptă-ți greșeala. Fii sincer cu el, fă-l să creadă în el și în tine.

5. Alege-ți cu grijă cuvintele

Gândește-te că, atât ceea ce faci, cât și ceea ce spui și cum spui îl poate răni sau îl poate încuraja pe cel din fața ta. Fii ca un ghid care îl ajută să învețe, să conștientizeze ce e mai bine pentru el, fără a-l răni. Apreciază-l, înțelege-l, acceptă-l pe el și opiniile lui, chiar dacă sunt diferite de ale tale.

Gândește-te! Noi, oamenii suntem ființe sociale. Tot ceea ce facem în fiecare zi presupune comunicare și relaționare. „Tot ceea ce devenim și tot ceea ce realizăm în viață este rezultatul interacțiunii noastre cu ceilalți.” Asta înseamnă că tu alegi cine ești și cum ești în funcție de modul în care îi tratezi pe ceilalți și de felul în care le vorbești. Apreciază-i, acceptă-i, încurajează-i, iubește-i și vei primi exact același lucru înapoi.

Singurul lucru pe care îl poți controla atunci când vine vorba de comunicare și relații este constituit de propriile reacții, atitudini și acțiuni. Lasă-i pe ceilalți să reacționeze așa cum sunt ei, însă reține următorul lucru: de cele mai multe ori, noi, oamenii răspundem cu iubire, atunci când primim iubire, încurajare, zâmbete și cu țipete, cuvinte răutăcioase, furie, atunci când primim reproșuri, agresiuni și cuvinte care ne rănesc. În plus, oameni reacționează, atunci când vorbești cu ei, în funcție de relația pe care o au cu tine, în funcție de modul în care îi faci să se simtă atunci când sunt în preajma ta și când le vorbești.

Arată-le celor din jur că sunt importanți pentru tine. Îmbunătățește-ți relațiile cu cei din jur, implementând acești 5 pași în viața ta.

Tu cum le arăți celor din jur că sunt importanți pentru tine? Ce emoții experimentează cei din jur atunci când te vad și cum se simt după ce petrec timp în preajma ta?

Categorie:

Nu există răspunsuri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *