schimbarea drumul catre potentialul nostru

Dacă schimbarea este drumul către potențialul nostru, care sunt motivele pentru care noi, oamenii, dorim să facem schimbări în viața noastră? Care sunt, practic, acele semnale care ne arată că avem nevoie de schimbare?

Depinde de fiecare persoană, bineînțeles. Hai să vedem, totuși, care sunt, în general, motivele ce ne determină să luăm în calcul varianta unei schimbări. Constatarea faptului că suntem altfel decât ne știm. De exemplu: dacă de obicei ne caracterizează optimismul și dintr-o dată realizăm că suntem permanent triști, apatici, negativiști. Așadar, dezechilibrul interior, tristețea, apatia, frustrările, starea permanentă de nervozitate ar putea fi un semn că avem nevoie de schimbare. De asemenea, constatarea faptului că suntem departe de scopul pe care îl avem sau că ne îndepărtăm de visul nostru ar putea să ne îndemne la schimbare. Un alt motiv de reflexie în acest sens ar fi momentul în care cei dragi ne spun că nu suntem pe drumul cel bun. Că nu suntem așa cum ne știu ei. Că nu ne recunosc.

Din punctul meu de vedere, la capătul drumului numit schimbare se află împlinirea sufletească și evoluția personală.

Astfel, eu cred că schimbarea presupune 5 pași: conștientizare, acceptare, acțiune, ajustare/adaptare și bucurie. În acest sens, Nathaniel Branden spunea: „Primul pas către schimbare este conștientizarea. Cel de-al doilea este acceptarea.

Conștientizarea înseamnă să știm unde ne situăm în prezent și unde vrem să ajungem. Este important să ne cunoaștem abilitățile, pasiunile, interesele, punctele forte, vulnerabilitățile și dorințele.

Acceptarea înseamnă să fim deschiși către schimbare, să întelegem că putem fi întotdeuna mai buni decât în prezent.

Acțiunea presupune inițiativă, presupune să căutăm acei oameni și acel mediu care ne ajută să mergem în direcția schimbării dorite. Într-una din cărțile sale, John Maxwell spune că acțiunea înseamnă „să faci ceva specific în fiecare zi, care te va duce cu un pas mai aproape de scopul tău”.

Ajustare sau adaptare înseamnă să fim mereu pregătiți să depășim eventualele obstacole care apar în drumul nostru.

Pasul reprezentat de bucurie se referă la a ne rezerva acel moment de relaxare, în care să ne sărbătorim victoria și să fim fericiți pentru fiecare pas pe care îl facem în direcția dorită. Acest pas ne încurajează, ne ajută să mergem mai departe și să realizăm că eforturile ne sunt răsplătite, indiferent cât de mic e pasul pe care l-am făcut.

Schimbarea presupune o bună autocunoaștere și o acceptăm mai ușor în viața noastră atunci când o conștientizăm noi.

Ce facem, totuși, în momentele în care ne este teamă de schimbare? Ce facem când ne gândim că am putea eșua? Nu știu ce faceți voi, dar eu mă las ghidată, în astfel de momente, de următoarele două fraze: „Dacă accept schimbarea în viața mea, e posibil să cunosc împlinirea. Dacă nu accept schimbarea în viața mea, există riscul de a nu-mi atinge potențialul.”

Vă recomand și vouă, ca în momentele de genul acesta, să reflectați asupra următoarei întrebări: Ce riscuri sunt dacă accept schimbarea în viața mea și ce riscuri sunt dacă nu accept această schimbare?

Identifică sursele pentru o comunicare eficientă și o relaționare de succes

Acum ai șansa de a participa la acest Mastermind ce reunește 10 persoane dornice de schimbare.

Nu există răspunsuri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.